Saturday, September 30, 2006

franturi dintr-o frantura

Aproape octombrie. Mai e putin si nu o sa mai am 21 de ani. O sa am 22. Anul asta am invatat sa cant la chitara. Am scris un scenariu despre bunicul meu (la ultima vizita, inainte sa ma urc in masina, s-a oprit firav si luminos in scara blocului si mi-a spus „sa urci toate treptele”). Am revazut Parisul si m-am simtit ca acasa. M-am rugat: da-mi curaj! Apoi m-am razgandit: arata-mi un drum si-mi fac eu curaj! Acum aproape un an scriam „am 21 de ani si convingerea ca o sa fac ceva important incepand cu toamna asta”. Nu stiu daca am facut, dar cred ca am urcat cateva trepte spre acel „ceva important”.

Lo a gasit un pliant intr-o mansarda prafuita. Oferte bilete de avion, cazare, excursii si circuite in Loland. Straniu totusi, biletele dus-intors sunt mai ieftine decat biletele dus. Pretul pentru un bilet dus-intors: ceva timp liber si curiozitate. Pretul pentru un bilet dus: mult curaj. Mana lui Lo tremura pe pliant intr-o mansarda prafuita din care nu mai poate sa coboare. Nu pentru ca s-ar fi hotarat sa ramana acolo, ci pentru ca nu mai gaseste scarile. Lo iese pe acoperis si se intreaba daca avionul catre Loland ar putea sa faca o escala langa ea. Probabil ca poate, dar numai pentru un drum fara intoarcere. Si de ce ar pleca Lo pentru totdeauna dintr-o mansarda atat de frumoasa? Probabil pentru ca s-ar putea sa existe mansarde de mii de ori mai frumoase in Loland. Sau mai departe. Probabil ca Loland este doar un fel de sala de asteptare... Lo adoarme pe acoperis gandindu-se la toate astea. Nu se grabeste sa ia o decizie, e mica, speriata si inca nu a aflat cum ar putea sa zboare.

Suntem trecatori pe drumurile altor trecatori, suntem colectionari de frumos, ne amagim, avem orgolii, suntem fragili, pe cat de singuri pe atat de impreuna, franturi ale unui imens frumos ce ne depaseste si totusi este parte din noi. Sarbatoresc sincer conditia-mi efemera de frantura.

Friday, September 29, 2006

Paris























London