Monday, June 16, 2008

sa ne mai jucam de-a cuvintele :)


tot ce nu vroia sa transforme
in fapte sau cuvinte
s-a aratat ireparabil
ca un pepene rosu izbindu-se
din greseala de podea
intr-o dimineata oarecare
crusta puternica s-a sfaramat
si miezul dulce-acrisor
cu toti ochii negri curiosi
s-au raspandit fara graba
si s-au amestecat aproape in reluare
cu particule de praf si de lumina
cu aerul rece si vara tarzie
cu noptile ce aveau sa se intample
zaharul rosu s-a topit stingher
chiar langa piciorul ei descult
sub camasa de noapte demodata
si cum spuneam
tot ce a vrut el sa ascunda
a explodat ca un pepene
cand ea i-a atins dosul pleoapelor
fara sa intinda mana

**

sau sa asculti hendrix
in drum spre oriunde
(i-a spus ea)
parca e mai bine decat sa asculti cum gandurile tale
au batut iar de ora 11
catre nicaieri

bine, dar mie mi-au furat casefotonul din masina
(s-a plans el alintat)

nu-i nimic dragule
pana prinzi tu curaj pentru drum
invat eu sa cant la chitara
si jur ca nu adorm pe locul din dreapta

pai daca mergem spre oriunde
s-ar putea sa nu ajungem niciodata
or sa te doara degetele
de la mana stanga

(ea si-a aprins o tigara
zambind ca atunci cand ai
o intersectie si 34 de drumuri)
promite-mi!

1 comments:

Anonymous said...

t
e