Monday, December 29, 2008

retrospectiva 2008

Saturday, December 27, 2008

un om

A fost odata un om care stia sa transforme uratul in frumos, raul in bine, cuvintele in versuri si viorile in tablouri. V-ati astepta ca un om cu asemenea puteri sa fie cunoscut de toata lumea, insa uneori oamenii cei mai frumosi aleg sa se inchida intr-un univers mic si colorat si de acolo sa mangaie bland si magic destinele putinilor vizitatori.

Universul lui era ingramadit intr-una din cele doua camere ale unui apartament mic de la parter. Parterul unui bloc obisnuit, intr-un oras obisnuit. Pe straduta obisnuita treceau masini destul de rar, iar pe sub ferestre se furisau pisici lenese si copii in cautare de comori ascunse. Sotia lui obisnuita pregatea mancare in bucataria micuta, iar el isi pieptana cu grija parul pe spate, isi aranja cravata si alegea una din palarii pentru drumul lui obisnuit de acasa pana la sifoane si inapoi. Probabil cel mai elegant din toti barbatii obisnuiti care cumpara sifoane, intampina straduta, masinile si oamenii cu un zambet usor absent, de parca mintea lui mai statea prinsa de corp doar cu un ac de siguranta, gata in orice clipa sa-si ia zborul catre ceva indepartat, nemaivazut. Daca aveai norocul sa te intalnesti cu el pe strada si sa te plangi de pretul laptelui, ai fi vazut cum, fara nici o urma de efort, te-ar fi facut sa te gandesti la sfaraitul dulce de pe buza ibricului, ce te anunta ca laptele e gata si povestile de seara pot incepe. Daca aveai norocul si mai mare de a te nimeri in camaruta lui vrajita, cu greu te-ai mai fi hotarat sa pleci. Exista copii in lumea asta care au vazut pentru prima oara marea pe peretii lui, pictata chiar de el, in uleiuri alese cu grija duminica in targ si cumparate poate cu banii destinati facturilor la gaze si lumina. Marea, zapada sau florile pe care le picta pareau pretexte geometrice pentru ca el sa-si lase pensula sa alunece in dare aproape comestibile, amestecand nuante cu lumina, dorinte cu liniste, aspiratii cu amintiri, intangibilul cu banalul, intr-o ordine numai de el stiuta. Odata terminate, picturile deveneau bucati din corpul camerei, se integrau in pereti sau in usile dulapurilor si incepeau sa respire in acelasi ritm cu restul obiectelor din jur, in asa fel incat prezenta intr-un singur loc a tuturor anotimpurilor si culorilor devenea deodata lucrul cel mai firesc din lume.

In spatiul ingust dintre pat si masuta cu televizorul, timpul uita sa treaca. Stand langa el si ascultandu-l cu barbia sprijinita-n pumni, aveai senzatia ca timpul numai se transforma, dintr-o fetita care sare luminoasa coarda, intr-o femeie senzuala care, pasind desculta, gratioasa, printre patente, cuie si pahare, isi trage trena fara graba catre promisiunea unei zile noi. Femeia noptii imbratisa camera cu propriile ei culori, in tonuri aurii si lenese, picturile paleau incet-incet si cotoarele ingalbenite ale cartilor pareau ca se dilata-n rafturi, indemnandu-l pe el sa-si toarne sprit intr-un pahar si sa se puna pe povestit. Povestile-ncepeau intotdeauna cu tacere; vinul se legana cuminte in pahar in timp ce mana cealalta se intindea dupa sifon. Poate din cand in cand o vorba-doua insoteau mana care tinea sifonul, precisa, fara graba, insa intotdeauna povestea incepea cu adevarat abia la prima sorbitura. Felul in care isi amintea el lucrurile, chiar si pe cele neintamplate, avea darul de a te face sa taci cu toata fiinta, sa sorbi secundele si sa visezi. Te-ai astepta ca un om care a trecut printr-un razboi, ani intregi de comunism si cine stie cate necazuri, sa-si faca ocazional datoria umana de a se lamenta. Ei bine, acea bucatica din el pe care restul oamenilor o ingroapa odata ce devin adulti, pusese cumva stapanire pe viata lui, ireparabil. Prin prisma ei, razboiul era prilej de expeditii si jocuri curajoase de copii, iar oamenii deveneau rai doar din cand in cand, atat cat e nevoie ca viata sa capete un echilibru si sa se transforme-n basm. Filtrase toate episoadele ce compuneau existenta lui de pana atunci si, fara sa indeparteze uratul, alesese doar sa sublinieze frumosul. La fel cum o lectura buna poate naste intr-un scriitor dorinta frematanda de a se apuca de scris, sau un concert extraordinar poate trimite muzicienii din public la compus, la fel reusea el sa trezeasca in oricine o pofta acuta de a exista, de a trai viata in toate detaliile ei, de a imbratisa fiecare particula de om sau de lumina si de a se contopi cu ele intr-o sarbatoare atemporala. Pentru ca din multele talente cu care a uitat poate sa faca ceva anume, cel mai mare talent al lui era sa traiasca, traind sa adune povesti si povestindu-le sa deschida copiilor usi catre lumi fermecate dar tangibile. Femeile s-au indragostit de el, barbatii i-au indragit prezenta, iar pe copii i-a purtat in zborul lui distrat catre oriunde. Cand corpul lui s-a micsorat si-a devenit prea slab pentru un om ca el, a decis sa plece catre tot ce nu a apucat sa exploreze pana atunci, s-a inaltat zambind si murmurand ca pentru el o poezie vesela, s-a inaltat fara tristete lasand in urma vizitatorii carora le-a construit in suflete rame frumoase pentru tablouri neincepute.

Nu am auzit de nimeni care sa se fi nascut de unul singur, sa fi aparut in viata din neant, iar lucrul asta m-a facut sa cred ca, traind prin si printre oameni, avem o datorie frumoasa de a ne conecta la ei, de a ne intersecta destinele, de a ne mangaia unii pe altii si de a forma un corp comun de ganduri bune si sperante. Indiferent de ce ajungem sa facem in viata, dincolo de bani, celebritate, realizari de diferite feluri, daca nu am reusit sa atingem macar sufletul unui om, daca nu am reusit sa lasam pe nimeni sa sape un tunel secret prin mintea noastra, mi se pare ca am trait degeaba. Am povestit despre un om obisnuit care a dus o viata obisnuita, un om despre care nu a scris nimeni nici o carte si nu a facut nimeni nici un film. Un om care, construind o vioara si agatand-o intr-un cui printre tablouri, m-a facut sa inteleg ca muzica poate fi si privita, nu doar ascultata. Nu s-a ambitionat sa intre in istorie nicicum, dar daca vreun text pe care l-am scris sau vreo fotografie pe care am facut-o au reusit candva sa nasca o emotie frumoasa in cineva, trebuie sa va spun ca aripile mele au crescut din pensulele si cuvintele lui. Va doresc sa gasiti iubire, sa va bucurati de povesti, sa beti un sprit si daca vreti, sa scrieti cateva cuvinte despre un om frumos din viata voastra, o sa ma bucur mult sa le citesc.

Sunday, December 21, 2008

sarbatori linistite din partea lui iepure...

.... care s-a retras intr-un loc fermecat secret in asteptarea mosului :)

Monday, December 15, 2008

have fun!!

Friday, December 12, 2008

kids III

mihnea


missy


catinca


tudor si iris


iris


tudor

kids II

mos craciun la pamant :)


calin


missy

Monday, December 08, 2008

schwarzwald



Sunday, December 07, 2008

iepure mai zaboveste putin...

inainte sa plece din paris, iepure a fost de acord sa se mai lase fotografiat in cateva locatii, insa vizita la moulin rouge si alte cateva drumuri mai intime le-a tinut doar pentru el. iepure pe malul senei:


iepure printre turisti entuziasti...


iepure la luvru....



...si ca sa isi aminteasca de coloana sonora a zbuciumatei lui tinereti, iepure a tinut sa viziteze si mormantul lui jim morrison...


Friday, December 05, 2008

iepure ajunge la paris

de curand iepure a fost vazut pe o autostrada, facand autostopul catre paris. gurile rele nu i-au dat nici o sansa. iepure insa nu e genul de iepure care sa renunte doar pentru ca ploua. sau pentru ca e decembrie. iepure are un motiv serios pentru care vrea sa vada parisul in decembrie. de cand cu toate pictorialele in care a aparut, a dezvoltat o pasiune arzanda pentru fotografie. asa ca a pornit catre paris in decembrie, in speranta ca prinde expozitia lui patrick demarchelier. la inceput a asteptat o zi intreaga intr-un luxemburg ploios si prea cuminte. ud, murdar, singur, iepure a reusit totusi sa isi pastreze speranta si entuziasmul. mai erau doar 300 si ceva de kilometri pana la paris...

a gasit un sofer binevoitor si iata-l pe iepure ajungand intr-un paris neasteptat de insorit... se bucura in trecere de priveliste, in drumul lui spre expozitie...






la petit palais, exact inainte sa intre la expozitie, iepure este asaltat de un fan. desi isi detesta obligatiile de vedeta, iepure se fotografiaza prietenos cu fanul.

a little bit of demarchelier... printre urechile lui iepure...




dupa expozitie, iepure se plimba putin pe champs elysees...


bea o cafea sa se invioreze...

si merge sa viziteze turnul eiffel, mai mult pentru cei de acasa decat pentru el, se scuza iepure rusinat...

Wednesday, December 03, 2008

iepure face autostopul