Despre frumusete, cu drag

Sunt Alexandra si sunt fotograf. Ma intalnesc foarte des cu frumusetea – cautarea ei, transformarea ei, prezenta, absenta si mai ales puterea ei. Am cunoscut oameni care sufera si se chinuie la bariera asta dintre aparenta si viata – imaginea; imaginea despre cum ar trebui sa fii tu, cum ar trebui sa fie viata ta si toata suferinta care vine din nepotrivirea imaginii cu realitatea. 

Cand eram copil si inca nu ma raportam la tendinte pentru a evalua frumusetea lucrurile erau mai simple. Eu, in primul rand, eram frumoasa. Tunsa scurt si cu genunchii strambi, cu rochita mea facuta de mama dintr-o perdea, faceam piruete gratioase prin sufragerie si mi se parea ca mai printesa decat atat nu se poate. Daca mi-ar fi aratat cineva o alta fetita, cu bucle blonde si in timpul orei de balet, spunandu-mi "ce frumoasa e", probabil ca as fi inceput sa am dubii despre mine. Dar in sufrageria parintilor, fara spectatori si fara termeni de comparatie, eram frumoasa foc si din inima mea mica iesea iubire cat sa faca fericita intreaga emisfera nordica. In afara de mine mai era frumoasa si mama. Ferita de eleganta studiata a femeilor nelinistite de prin filme, mama purta haine comode, se uita la meciuri si isi desprindea buzele una de cealalta cand era atenta la cineva. Mainile ei albe si moi cu vene lungi albastre insemnau pentru mine “mana de femeie” in toata splendoarea ei. Mai tarziu am aflat ca aici la noi pielea alba merge la plaja sau la solar ca sa se coloreze. Iar venele albastre le scot eu in Photoshop de pe maini la cerinta clientului. In Tailanda am vazut saloane de albit pielea, unde fetele lor cu picioare cafenii se duc ca sa arate ca fetele noastre. 

Calatoriile te mai invata sa te desprinzi de stereotipii. Si cand spun calatorii ma gandesc si la plecatul prin lume dar si la citit, vazut filme, etc. In mediul tau frumusetea e una. Cu cat umbli mai mult, cu atat notiunea asta de frumusete incepe sa se dilate si reinveti sa o percepi cu deschiderea curioasa si curata a copilului. Imi amintesc de o dubita supraincalzita in care am petrecut vreo ora alaturi de sase indience in sari-uri rosii. Aveau varste diferite si sporovaiau vesele intruna. Neintelegand limba m-am tot uitat tacuta la fiecare in parte. Mi-a ramas in minte una din ele ce parea sa aiba in jur de 40 de ani; avea ochii mari, prelungiti inspre tample, cu pleoapele mereu pe jumatate inchise, ca o pisica lenesa, cu buze pline care aproape zambeau si cand erau serioase. Cand incepea sa vorbeasca toate celelalte o ascultau atente si radeau cu pofta, iar cand tacea aveam senzatia ca discutia e neinsemnata si energia ei trebuie pastrata pentru altceva. Printre faldurile sari-ului i se intrezarea burta, umflata si dezumflata probabil de cateva nasteri, departe de imaginea abdomenului plat din reviste. Insa asa cum era ea, afisandu-si fiinta cu simplitate si curaj, cu putine podoabe, cu burta de femeie datatoare de viata, cu obrajii patati si picioarele roase de mersul fara sandale, privind pe dupa pleoapele ei lenese si zambind cu dintii de fetita, am inteles ca ma aflu in fata unei aparitii fermecatoare si ca imi va fi tare greu sa imi mai iau privirea de la ea. Ma intreb cum as fi vazut-o pe indianca mea draga daca in ziua aia m-as fi inchis in mine speriata de necunoscut si suparata ca e mult prea cald, ca e drumul mult prea lung. Sau daca as fi pornit de la ideea ca in limba lor straina femeile astea sigur zic ceva rau de mine. Poate le-as fi vazut diforme, agresive, urate. 

Beauty is in the eye of the beholder. Simplificand, credeam ca e vorba de gusturile omului. Acum cred ca e vorba de frumusetea sufletului sau. De capacitatea sa de a se iubi si de a iubi lumea din jur. Ceilalti sunt urati atunci cand privitorul e ros pe dinauntru de ganduri urate. Cand esti linistit, impacat si relaxat, cand ai grija de tine cum ai avea grija de copilul tau, oamenii din jur devin frumosi si odata cu ei viata toata. Mi-as dori sa ii mangai pe frunte pe toti cei care se ingrijoreaza in fata obiectivului ca ei nu sunt frumosi sau nu stiu cum sa stea. Sa ii mangai pe frunte si sa ii indemn sa alerge prin studio cum alergau prin parc atunci cand erau copii, liberi, cu maieul ud de transpiratie, prieteni cu toti necunoscutii si neatinsi de gandul ca oamenii sau viata trebuie sa fie intr-un fel anume.