Thursday, May 21, 2015

o frază.


Hai sa ne-mprietenim pentru o vreme, sa ne proptim unul de altul ca doua carje ce isi joaca rolul de picior pe rand, fara sa puna intrebari, sa amortim in carnea celuilalt durerile si vina si sa trezim lumina, hai sa ne descompunem in apa si fotoni, sa fim nemuritori in pragul mortii ultimului privitor, sau hai in dormitor sa ne-naltam pana ramanem fara aer si sa cadem in gol si in cadere sa strivim ce nu stim sa strigam, hai sa ne aruncam, doi schiopi cu patru aripi, doi orbi, doi amatori, hai sa pictam cu apa si atat, fara culori, sa n-avem spectatori, sa nu pastram nicio dovada ca ne-am imprietenit, ca poate ne-am iubit intr-un capitol scurt si fara titlu dintr-un roman nescris si sa lasam nespus ceea ce stie pielea sa murmure mai bine, ce stie spatiul dintre noi sa-mbine, si hai, te rog, sa nu ne apartinem, sa nu ne declaram, sa nu ne insemnam, si daca se intampla sa uitam, asa sa fie, de ce sa ne-agatam de-o simpla prietenie?