Sunday, March 11, 2007

poveste cu petale

unui strain care nu e nici om nici pian

Se poate intampla in orice duminica, poate fi vorba de orice floare. Floarea este cumparata pe fuga si cu emotie de un tanar, poate fi orice tanar. Floarea se lasa leganata in mana lui pe aleea umbrita de langa rau, trece pe langa vanzatorul de carti, afise vechi si acuarele, pe langa barbatul cu chitara, pe langa o pereche de pantofi prafuiti, un caine mic si ciufulit scapat din lesa... e drumul neputincios al florii catre un loc de intalnire oarecare. Tanarul isi intalneste iubita, iar floarea paraseste mana umeda si speriata pentru a gasi nasucul incantat, buzele ca o adiere asteptand promisiuni si apoi mana alba si lenesa care o poarta mai departe pe drumul lor indragostit. In restul dupa amiezei, floarea se da in carusel, se plimba cu barca, primeste si vata de zahar din greseala, asculta simfonia de rasete si soapte ce nu se impletesc asa frumos decat la prima intalnire dintre doi indragostiti, poate isi pierde o petala pe o banca, dar numai una, aproape ca este uitata intr-o ceainarie parfumata, iar cand se face seara o gasim odihnindu-se usor chircita, poate de frig, poate de cald sau batranete, pe un pod deasupra raului ce arde. Langa ea, cu picioarele atarnand deasupra apei si mainile impreunate pe furis, tinerii ar vrea sa se sarute dar si sa mai amane. Daca ne-am inalta spre cer ca un balon cu heliu scapat de-un claun trist ce s-a oprit sa-si ia o bere, am vedea milioanele de flori de pe poduri ce pazesc perechile de indragostiti aflati la prima intalnire. Si am vedea cum vantul se-nteteste dintr-o data grabind duminica la adapost, iar tinerii se ridica razand si se imbratiseaza alergand prin ploaie catre mansarde portocalii si tigari fumate la fereastra printre picuri. Am mai vedea in urma lor pe poduri milioanele de flori uitate ce-si scurg petalele in rauri, intr-un ultim dans catre propriul lor carusel fermecat... Se spune ca exista undeva o mare unde valurile aduc la mal cearsafuri de petale si le insira bland pe plaja, la picioarele desculte ale unor batrani imbratisati... parul ei lung si alb ca norii, mainile lui sudate pentru totdeauna in jurul ei, singurii oameni de pe pamant care au reusit sa se iubeasca o viata, asa cum au citit candva in basme...

7 comments:

madalina said...

superba descriere...chiar m-a impresionat...ai un talent nemaipomenit.

Anonymous said...

mi-ar trebui o noapte intreaga ca sa-ti spun ce impresii mi-a lasat povestioara ta...
asta spune tot.
in rest... it's good to have you back! ;)

Doru Oprişan said...

Foarte, foarte frumos !

Anonymous said...

cat de boem...superb!

Anonymous said...

Madalina zice ca ai un talent nemaipomenit. Are dreptate.
Imi place cum se schimba camera, de la oameni, la floare: totul se intimpla din punctul de vedere al florii; asta imi place.
Ce nu-mi place: de ce sa ne inaltam ca niste baloane cu heliu? Nu-mi place heliul, nu stiu ce e ala, nu-mi plac clown-ii, iar bere beau fiindca e ieftina. Mansardele portocalii sint reci iar tigarile ma duc cu gindul la "tigara de dupa".
Incepi cu un stil detasat, parca scrii o reteta: se ia orice duminica, se presara cu un virf de floare, orice floare. Il uiti repede, (te implici), parul babei e alb si lung ca norii (!) dar miinile lui sint "sudate" (!), ca sa te detasezi iarasi, exact in ultima propozitie: "...asa cum au citit ei intr-o carte" -- cam tirziu, parerea mea.
Pot sa iau textul asta si sa-l modific asa cum mi-ar placea mie?

dawonderer said...

nu!

Alexandra Sandu said...

si eu as prefera sa nu :)
acest text este reproducerea unui sir de imagini ce mi-au venit ascultand un pian. ele nu pot fi altfel.