Monday, December 29, 2008

retrospectiva 2008

Saturday, December 27, 2008

un om

A fost odata un om care stia sa transforme uratul in frumos, raul in bine, cuvintele in versuri si viorile in tablouri. V-ati astepta ca un om cu asemenea puteri sa fie cunoscut de toata lumea, insa uneori oamenii cei mai frumosi aleg sa se inchida intr-un univers mic si colorat si de acolo sa mangaie bland si magic destinele putinilor vizitatori.

Universul lui era ingramadit intr-una din cele doua camere ale unui apartament mic de la parter. Parterul unui bloc obisnuit, intr-un oras obisnuit. Pe straduta obisnuita treceau masini destul de rar, iar pe sub ferestre se furisau pisici lenese si copii in cautare de comori ascunse. Sotia lui obisnuita pregatea mancare in bucataria micuta, iar el isi pieptana cu grija parul pe spate, isi aranja cravata si alegea una din palarii pentru drumul lui obisnuit de acasa pana la sifoane si inapoi. Probabil cel mai elegant din toti barbatii obisnuiti care cumpara sifoane, intampina straduta, masinile si oamenii cu un zambet usor absent, de parca mintea lui mai statea prinsa de corp doar cu un ac de siguranta, gata in orice clipa sa-si ia zborul catre ceva indepartat, nemaivazut. Daca aveai norocul sa te intalnesti cu el pe strada si sa te plangi de pretul laptelui, ai fi vazut cum, fara nici o urma de efort, te-ar fi facut sa te gandesti la sfaraitul dulce de pe buza ibricului, ce te anunta ca laptele e gata si povestile de seara pot incepe. Daca aveai norocul si mai mare de a te nimeri in camaruta lui vrajita, cu greu te-ai mai fi hotarat sa pleci. Exista copii in lumea asta care au vazut pentru prima oara marea pe peretii lui, pictata chiar de el, in uleiuri alese cu grija duminica in targ si cumparate poate cu banii destinati facturilor la gaze si lumina. Marea, zapada sau florile pe care le picta pareau pretexte geometrice pentru ca el sa-si lase pensula sa alunece in dare aproape comestibile, amestecand nuante cu lumina, dorinte cu liniste, aspiratii cu amintiri, intangibilul cu banalul, intr-o ordine numai de el stiuta. Odata terminate, picturile deveneau bucati din corpul camerei, se integrau in pereti sau in usile dulapurilor si incepeau sa respire in acelasi ritm cu restul obiectelor din jur, in asa fel incat prezenta intr-un singur loc a tuturor anotimpurilor si culorilor devenea deodata lucrul cel mai firesc din lume.

In spatiul ingust dintre pat si masuta cu televizorul, timpul uita sa treaca. Stand langa el si ascultandu-l cu barbia sprijinita-n pumni, aveai senzatia ca timpul numai se transforma, dintr-o fetita care sare luminoasa coarda, intr-o femeie senzuala care, pasind desculta, gratioasa, printre patente, cuie si pahare, isi trage trena fara graba catre promisiunea unei zile noi. Femeia noptii imbratisa camera cu propriile ei culori, in tonuri aurii si lenese, picturile paleau incet-incet si cotoarele ingalbenite ale cartilor pareau ca se dilata-n rafturi, indemnandu-l pe el sa-si toarne vin intr-un pahar si sa se puna pe povestit. Povestile-ncepeau intotdeauna cu tacere; vinul se legana cuminte in pahar in timp ce mana cealalta se intindea dupa sifon. Poate din cand in cand o vorba-doua insoteau mana care tinea sifonul, precisa, fara graba, insa intotdeauna povestea incepea cu adevarat abia la prima sorbitura. Felul in care isi amintea el lucrurile, chiar si pe cele neintamplate, avea darul de a te face sa taci cu toata fiinta, sa sorbi secundele si sa visezi. Te-ai astepta ca un om care a trecut printr-un razboi, ani intregi de comunism si cine stie cate necazuri, sa-si faca ocazional datoria umana de a se lamenta. Ei bine, acea bucatica din el pe care restul oamenilor o ingroapa odata ce devin adulti, pusese cumva stapanire pe viata lui, ireparabil. Prin prisma ei, razboiul era prilej de expeditii si jocuri curajoase de copii, iar oamenii deveneau rai doar din cand in cand, atat cat e nevoie ca viata sa capete un echilibru si sa se transforme-n basm. Filtrase toate episoadele ce compuneau existenta lui de pana atunci si, fara sa indeparteze uratul, alesese doar sa sublinieze frumosul. La fel cum o lectura buna poate naste intr-un scriitor dorinta frematanda de a se apuca de scris, sau un concert extraordinar poate trimite muzicienii din public la compus, la fel reusea el sa trezeasca in oricine o pofta acuta de a exista, de a trai viata in toate detaliile ei, de a imbratisa fiecare particula de om sau de lumina si de a se contopi cu ele intr-o sarbatoare atemporala. Pentru ca din multele talente cu care a uitat poate sa faca ceva anume, cel mai mare talent al lui era sa traiasca, traind sa adune povesti si povestindu-le sa deschida copiilor usi catre lumi fermecate dar tangibile. Femeile s-au indragostit de el, barbatii i-au indragit prezenta, iar pe copii i-a purtat in zborul lui distrat catre oriunde. Cand corpul lui s-a micsorat si-a devenit prea slab pentru un om ca el, a decis sa plece catre tot ce nu a apucat sa exploreze pana atunci, s-a inaltat zambind si murmurand ca pentru el o poezie vesela, s-a inaltat fara tristete lasand in urma vizitatorii carora le-a construit in suflete rame frumoase pentru tablouri neincepute.

Nu am auzit de nimeni care sa se fi nascut de unul singur, sa fi aparut in viata din neant, iar lucrul asta m-a facut sa cred ca, traind prin si printre oameni, avem o datorie frumoasa de a ne conecta la ei, de a ne intersecta destinele, de a ne mangaia unii pe altii si de a forma un corp comun de ganduri bune si sperante. Indiferent de ce ajungem sa facem in viata, dincolo de bani, celebritate, realizari de diferite feluri, daca nu am reusit sa atingem macar sufletul unui om, daca nu am reusit sa lasam pe nimeni sa sape un tunel secret prin mintea noastra, mi se pare ca am trait degeaba. Am povestit despre un om obisnuit care a dus o viata obisnuita, un om despre care nu a scris nimeni nici o carte si nu a facut nimeni nici un film. Un om care, construind o vioara si agatand-o intr-un cui printre tablouri, m-a facut sa inteleg ca muzica poate fi si privita, nu doar ascultata. Nu s-a ambitionat sa intre in istorie nicicum, dar daca vreun text pe care l-am scris sau vreo fotografie pe care am facut-o au reusit candva sa nasca o emotie frumoasa in cineva, trebuie sa va spun ca aripile mele au crescut din pensulele si cuvintele lui. Va doresc sa gasiti iubire, sa va bucurati de povesti, sa beti un sprit si daca vreti, sa scrieti cateva cuvinte despre un om frumos din viata voastra, o sa ma bucur mult sa le citesc.

Sunday, December 21, 2008

sarbatori linistite din partea lui iepure...

.... care s-a retras intr-un loc fermecat secret in asteptarea mosului :)

Friday, December 12, 2008

kids III

mihnea


missy


catinca



iris


tudor

Monday, December 08, 2008

schwarzwald



Sunday, December 07, 2008

iepure mai zaboveste putin...

inainte sa plece din paris, iepure a fost de acord sa se mai lase fotografiat in cateva locatii, insa vizita la moulin rouge si alte cateva drumuri mai intime le-a tinut doar pentru el. iepure pe malul senei:


iepure printre turisti entuziasti...

iepure la luvru....



...si ca sa isi aminteasca de coloana sonora a zbuciumatei lui tinereti, iepure a tinut sa viziteze si mormantul lui jim morrison...


Friday, December 05, 2008

iepure ajunge la paris

de curand iepure a fost vazut pe o autostrada, facand autostopul catre paris. gurile rele nu i-au dat nici o sansa. iepure insa nu e genul de iepure care sa renunte doar pentru ca ploua. sau pentru ca e decembrie. iepure are un motiv serios pentru care vrea sa vada parisul in decembrie. de cand cu toate pictorialele in care a aparut, a dezvoltat o pasiune arzanda pentru fotografie. asa ca a pornit catre paris in decembrie, in speranta ca prinde expozitia lui patrick demarchelier. la inceput a asteptat o zi intreaga intr-un luxemburg ploios si prea cuminte. ud, murdar, singur, iepure a reusit totusi sa isi pastreze speranta si entuziasmul. mai erau doar 300 si ceva de kilometri pana la paris...

a gasit un sofer binevoitor si iata-l pe iepure ajungand intr-un paris neasteptat de insorit... se bucura in trecere de priveliste, in drumul lui spre expozitie...






la petit palais, exact inainte sa intre la expozitie, iepure este asaltat de un fan. desi isi detesta obligatiile de vedeta, iepure se fotografiaza prietenos cu fanul.

a little bit of demarchelier... printre urechile lui iepure...




dupa expozitie, iepure se plimba putin pe champs elysees...


bea o cafea sa se invioreze...

si merge sa viziteze turnul eiffel, mai mult pentru cei de acasa decat pentru el, se scuza iepure rusinat...

Wednesday, December 03, 2008

iepure face autostopul

Saturday, November 22, 2008

iepure hysteria

Wednesday, November 19, 2008

suzana

Monday, November 17, 2008

sisters

Thursday, October 30, 2008

rebeca



Wednesday, October 29, 2008

blue lyrics


Saturday, October 25, 2008

blue autumn




Friday, October 24, 2008

aaargh!!

Wednesday, October 22, 2008

mana


Monday, October 20, 2008

documentar despre o iubire oarecare

Timpul radea
de noi toti asa cum ar rade
Chaplin de oamenii care rad
la filmele lui fara sa planga.

Ei
Firava, moale, calda, rea, senina, furioasa, cand uiti ca sunt aici, cand spui ca nu-ti mai pasa
Stangaci, absurd, neinceput, neterminat, netuns si mai ales nebarbierit, cand minti, cand taci, copil nelinistit
Cand esti
Cand esti
Cu un cearsaf infasurat pe solduri, cand imi arunci un zambet peste umar
Cand dai un telefon la munca si minti ca esti racit
Sa mai dormim putin
Sa mai trisam putin
Inca o tigara
Inca o melodie
Sa mai uitam putin
De noi
Irepetabila
Irepetabil

Ea
Ce spuneam eu in cuvinte auzea el cu urechile, tot ce spuneam printre cuvinte a ramas suspendat in vidul dintre noi.
Ne uitam corpurile in aceeasi incapere, iar gandurile si visele zburau departe, ale mele in sus, ale lui in jos... poate daca ar fi ocolit pamantul s-ar fi intalnit pe undeva.

El
Parca n-au durat toate mai mult de-o melodie. Ma enerveaza ca nu mai gasesc discul. Ea a disparut asa cum dispar prosoapele murdare din camera de hotel si apar unele noi. A disparut poate inainte sa se termine melodia si inca pleaca, in reluare, in fiecare zi pleaca, in fiecare dimineata ma trezesc si intind mana dupa ea in pat si in fiecare dimineata ea nu e acolo, in felul ala... de parca tocmai a plecat.

Povestitorul


Uneori cand rad fericiti li se face teama de fericirea lor, se intristeaza, se iau in brate de parca ar urma sa moara in minutul urmator.
Ce nu stie ea:
In noaptea din restaurant, ea credea ca el e cu mintea in alta parte. El de fapt ii privea reflexia in geamul de langa masa, ii studia indragostit ridurile mici de langa ochi.
Ce nu stie el:
In dimineata in care ea a plecat, nu si-ar fi dorit nimic mai mult decat sa ramana.


Interviul

Reporter: A dat vreunul mai mult, a vrut vreunul mai mult?
Povestitor: Nu, doar nu s-au sincronizat. Ghinion.
A fost o noapte in care el s-a dus sa doarma, iar ea a mai ramas pe net.
A mai fost o noapte in care ea s-a dus sa doarma, iar el a mai ramas pe net.
Contratimp, vezi, nu e vina lor...
Pe o foaie au desenat un cerc cu doua aripi, una mai stramba, una mai lunga, dar lipite de aceeasi linie, si au scris prin cer drumuri in doi pe care nu le banuim.
Foaia a ramas sub o cutie albastra in camera in care nimeni nu mai iubeste acum pe nimeni.
Reporter: Deci e un final trist?
Povestitorul: Nu cred ca avem dreptul sa vorbim de vreun final in cazul asta...
Reporter: Dar se impaca? Isi gasesc fericirea altundeva? Raman nefericiti? Fac copii nefericiti?
Povestitorul plecase, era saxofonist si avea concert in 20 de minute.

Epilog
Noaptea isi sfasie rochia de mireasa
In fante de lumina, lungi si reci.
Mirele se imbatase si adormise
La sanul unui acordeon.
Lautarul nu isi permitea sa plece
Iar mireasa nu isi permitea sa planga.
In noaptea asta trista si insingurata fara ploaie
Pe-un drum marcat de proiectiile ferestrelor unor insomniaci
Ne-am intalnit batrani si fara vise
Seci
Si cum nu mai aveau ce sa ne fure
Ne-am mai permis un (poate ultim) inceput

Friday, September 12, 2008

while my guitar...






Saturday, August 30, 2008

untitled

Wednesday, August 13, 2008

untitled




Sa nu uitam ca toate s-au terminat cu inversul cuvantului cu care au inceput, nu s-au derulat in linie dreapta si nici macar punctata, ci in spirale ample, aparent intrerupte, continuate bizar cu cercuri frante si valuri fara spuma. Toate tigarile pe care le-am stins de la jumate, toate melodiile pe care n-am dansat, toate cuvintele pe care nu ni le-am spus si mai ales pauzele dintre ele au marcat o autostrada plina de exituri neanuntate, lipsita de orice indicator, o autostrada stramba, insorit-plouata, ce nu duce niciunde si trece peste tot. Si in masina noastra cu sase pedale, doua schimbatoare si-un singur volan, iata-ne zambind prosteste cu buzele cusute, avand o scuza buna pentru tot ce vrem sa ascundem, tu cu piciorul stang pe geam, cu mana dreapta pe volan, eu invers, atat de concentrati la drum ca am uitat complet de orice destinatie sau final.