Saturday, December 27, 2008

un om

A fost odata un om care stia sa transforme uratul in frumos, raul in bine, cuvintele in versuri si viorile in tablouri. V-ati astepta ca un om cu asemenea puteri sa fie cunoscut de toata lumea, insa uneori oamenii cei mai frumosi aleg sa se inchida intr-un univers mic si colorat si de acolo sa mangaie bland si magic destinele putinilor vizitatori.

Universul lui era ingramadit intr-una din cele doua camere ale unui apartament mic de la parter. Parterul unui bloc obisnuit, intr-un oras obisnuit. Pe straduta obisnuita treceau masini destul de rar, iar pe sub ferestre se furisau pisici lenese si copii in cautare de comori ascunse. Sotia lui obisnuita pregatea mancare in bucataria micuta, iar el isi pieptana cu grija parul pe spate, isi aranja cravata si alegea una din palarii pentru drumul lui obisnuit de acasa pana la sifoane si inapoi. Probabil cel mai elegant din toti barbatii obisnuiti care cumpara sifoane, intampina straduta, masinile si oamenii cu un zambet usor absent, de parca mintea lui mai statea prinsa de corp doar cu un ac de siguranta, gata in orice clipa sa-si ia zborul catre ceva indepartat, nemaivazut. Daca aveai norocul sa te intalnesti cu el pe strada si sa te plangi de pretul laptelui, ai fi vazut cum, fara nici o urma de efort, te-ar fi facut sa te gandesti la sfaraitul dulce de pe buza ibricului, ce te anunta ca laptele e gata si povestile de seara pot incepe. Daca aveai norocul si mai mare de a te nimeri in camaruta lui vrajita, cu greu te-ai mai fi hotarat sa pleci. Exista copii in lumea asta care au vazut pentru prima oara marea pe peretii lui, pictata chiar de el, in uleiuri alese cu grija duminica in targ si cumparate poate cu banii destinati facturilor la gaze si lumina. Marea, zapada sau florile pe care le picta pareau pretexte geometrice pentru ca el sa-si lase pensula sa alunece in dare aproape comestibile, amestecand nuante cu lumina, dorinte cu liniste, aspiratii cu amintiri, intangibilul cu banalul, intr-o ordine numai de el stiuta. Odata terminate, picturile deveneau bucati din corpul camerei, se integrau in pereti sau in usile dulapurilor si incepeau sa respire in acelasi ritm cu restul obiectelor din jur, in asa fel incat prezenta intr-un singur loc a tuturor anotimpurilor si culorilor devenea deodata lucrul cel mai firesc din lume.

In spatiul ingust dintre pat si masuta cu televizorul, timpul uita sa treaca. Stand langa el si ascultandu-l cu barbia sprijinita-n pumni, aveai senzatia ca timpul numai se transforma, dintr-o fetita care sare luminoasa coarda, intr-o femeie senzuala care, pasind desculta, gratioasa, printre patente, cuie si pahare, isi trage trena fara graba catre promisiunea unei zile noi. Femeia noptii imbratisa camera cu propriile ei culori, in tonuri aurii si lenese, picturile paleau incet-incet si cotoarele ingalbenite ale cartilor pareau ca se dilata-n rafturi, indemnandu-l pe el sa-si toarne vin intr-un pahar si sa se puna pe povestit. Povestile-ncepeau intotdeauna cu tacere; vinul se legana cuminte in pahar in timp ce mana cealalta se intindea dupa sifon. Poate din cand in cand o vorba-doua insoteau mana care tinea sifonul, precisa, fara graba, insa intotdeauna povestea incepea cu adevarat abia la prima sorbitura. Felul in care isi amintea el lucrurile, chiar si pe cele neintamplate, avea darul de a te face sa taci cu toata fiinta, sa sorbi secundele si sa visezi. Te-ai astepta ca un om care a trecut printr-un razboi, ani intregi de comunism si cine stie cate necazuri, sa-si faca ocazional datoria umana de a se lamenta. Ei bine, acea bucatica din el pe care restul oamenilor o ingroapa odata ce devin adulti, pusese cumva stapanire pe viata lui, ireparabil. Prin prisma ei, razboiul era prilej de expeditii si jocuri curajoase de copii, iar oamenii deveneau rai doar din cand in cand, atat cat e nevoie ca viata sa capete un echilibru si sa se transforme-n basm. Filtrase toate episoadele ce compuneau existenta lui de pana atunci si, fara sa indeparteze uratul, alesese doar sa sublinieze frumosul. La fel cum o lectura buna poate naste intr-un scriitor dorinta frematanda de a se apuca de scris, sau un concert extraordinar poate trimite muzicienii din public la compus, la fel reusea el sa trezeasca in oricine o pofta acuta de a exista, de a trai viata in toate detaliile ei, de a imbratisa fiecare particula de om sau de lumina si de a se contopi cu ele intr-o sarbatoare atemporala. Pentru ca din multele talente cu care a uitat poate sa faca ceva anume, cel mai mare talent al lui era sa traiasca, traind sa adune povesti si povestindu-le sa deschida copiilor usi catre lumi fermecate dar tangibile. Femeile s-au indragostit de el, barbatii i-au indragit prezenta, iar pe copii i-a purtat in zborul lui distrat catre oriunde. Cand corpul lui s-a micsorat si-a devenit prea slab pentru un om ca el, a decis sa plece catre tot ce nu a apucat sa exploreze pana atunci, s-a inaltat zambind si murmurand ca pentru el o poezie vesela, s-a inaltat fara tristete lasand in urma vizitatorii carora le-a construit in suflete rame frumoase pentru tablouri neincepute.

Nu am auzit de nimeni care sa se fi nascut de unul singur, sa fi aparut in viata din neant, iar lucrul asta m-a facut sa cred ca, traind prin si printre oameni, avem o datorie frumoasa de a ne conecta la ei, de a ne intersecta destinele, de a ne mangaia unii pe altii si de a forma un corp comun de ganduri bune si sperante. Indiferent de ce ajungem sa facem in viata, dincolo de bani, celebritate, realizari de diferite feluri, daca nu am reusit sa atingem macar sufletul unui om, daca nu am reusit sa lasam pe nimeni sa sape un tunel secret prin mintea noastra, mi se pare ca am trait degeaba. Am povestit despre un om obisnuit care a dus o viata obisnuita, un om despre care nu a scris nimeni nici o carte si nu a facut nimeni nici un film. Un om care, construind o vioara si agatand-o intr-un cui printre tablouri, m-a facut sa inteleg ca muzica poate fi si privita, nu doar ascultata. Nu s-a ambitionat sa intre in istorie nicicum, dar daca vreun text pe care l-am scris sau vreo fotografie pe care am facut-o au reusit candva sa nasca o emotie frumoasa in cineva, trebuie sa va spun ca aripile mele au crescut din pensulele si cuvintele lui. Va doresc sa gasiti iubire, sa va bucurati de povesti, sa beti un sprit si daca vreti, sa scrieti cateva cuvinte despre un om frumos din viata voastra, o sa ma bucur mult sa le citesc.

8 comments:

Anonymous said...

vin sa te imbratisez intr-un dans, sa inchizi ochii si sa privesti muzica.

adi said...

Intotdeauna e dureros cand pierzi unul din oamenii care iti marcheaza viata, dar in cazul asta e chiar frumos ca ai ales sa "sarbatoresti" ceea ce a insemnat el pentru tine si sa imparti si cu noi. Eu unul iti multumesc

Si o sa spun cateva cuvinte despre ea, EA care nu are nevoie de un nume, dar care face cat toti oamenii din lume la un loc: pentru ca mi-a deschis ochii si i-a facut sa vada detaliile care inainte stateau mereu in "out of focus". Ea care e si copil si femeie si o amestecatura dulce-amara intre cele doua.. Are degete frumoase si ii plac fructele salbatice :)

Anonymous said...

Am aflat ca BUNU cel bun era obosit si a plecat... Ramane camera mica cu vise mari, de la parterul blocului si spatiul larg din inimile nepotilor ajunsi sa-l planga... Se duc BUNii si ramanem noi ca sa devenim BUNI...

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Emil

Anonymous said...

condoleante pentru bunicul tau, Zazi...
condoleante pentru tatal tau, n...

Bogdan said...

Cand vantul rece al iernii intra cateodata pe geamul crapat si sufla in flacara unei lumanari palpainde si o stinge, focul ei se reaprinde intr-un alt camin si incalzeste mereu alte suflete.
Ma uit la focul din semineu, ascult lemnele trosnind si simt mirosul de fum si ma gandesc: "bine ai venit Unchiule si in casa mea, aici departe...Cum a fost drumul? Aaa, zici ca ai zburat peste ocean pentru prima data, cu aripi de inger si te-ai luat la intrecere cu pescarusii din tablourile tale?"
Unchiu' imi zimbeste sagalnic, cu acelasi zambet care mi-a inseninat copilaria de fiecare aniversare si de fiecare Revelion, iar parul alb si ondulat ca al unui "Conte" ii flutura in vant.
Acest Unchi al meu si al nostru, acest Bun m-a invatat sa zugravesc chipuri de oameni si lacuri in nopti cu luna plina si paduri ruginii.
Unchiu m-a facut sa rad. Ii ascultam fara sa clipesc aventurile nemaiantalnite, cu pistoale si epave de avion prabusit dupa razboi si petreceri si chiote si muzica si dans si aroma de sat parfumat si...
Am si acum cu mine o vioara veche si acum obosita de atatea drumuri in valizele mele, gasita de Unchiu intr-una din povestile lui fermecatoare si adevarate si pe care el canta sarbe vesele pe singura coarda ramasa.
Unchiu imi apare in vis, ca atunci. L-am pastrat in inima cu mine mereu si n-o sa-l uit niciodata...
Drum bun draga Unchiule si-ti multumesc!
Cu bine,
Bogdan

Viorel Mocanu said...

N-am citit de mult prea multă vreme ceva aşa de frumos scris. Însuşi scriitura asta superbă anulează orice nevoie de a nega realitatea, şi face ca amintirea acestui om... acestui gen de om minunat şi limpede să fie transcendentă oricărui adevăr dureros.

Anonymous said...

cum acum am dat peste ceea ce ai scris tu despre cineva...si cum n-as putea niciodata "reproduce"ce am trait cand am scris eu...
am dat "copy-paste" la ceea ce am scris candva despre un om drag

o altfel de liniste...


azi..ieri..viata mi-a aratat si partea mai grea..
a plecat un om drag..
doar din lumea noastra,fizica..numai atat..

e tristete in jur ,in mine..e o "altfel de liniste..dar e"bine ,cumva...e gand frumos pt ce-a fost si pt ce traieste in aceste momente sufletul lui..
nu e nimic urat,doar "amintiri de copilarie iubita la bunici..ras de copil fericit..si tipete cand eram invartita de "uriasul (asa cum il vedeam de la inaltimea mea)..de dragul par blond ce ma prindea de o mana si de un picior si ma facea sa vad livada bunicilor cu susul in jos..

nu o sa mai aud niciodata"mai,puchinoasa mica..ce faci tu acolo?"..si nici nu o sa mai primesc pe ascuns o gura de visinata(ca sa nu vada parintii..sau alte persoane ce ne-ar certa..)sau prajituri cu multa crema pe care ne "forta razand, sa le mancam cat mai repede ca sa vedem cum sunt toate..nu o sa mai am vanatai pe picioare de la mersul pe bicicleta(cu el am invatat )si nici nu o sa ma mai amuz in incercarile de a-mi"ondula corpul ca sa mentin cercul imens pe brate,pe mijloc si apoi pe picioare..nu o sa mai jucam bedminton in nopti prea tarzii,prea lungi pentru ca cei mici sa ramana inca afara..si nici nu o sa mai tip speriata cand ne prindea in diverse jocuri..sau ne fugarea la"de-a v-ati ascunselea"..
nu o sa ma mai stramb cand gateste broaste (procurate din micul lac amenajat in gradina lui..)
nu o sa mai aud povesti despre ce minunata e viata,depre "bunele maniere si ornarea meselor..despre diverse mancaruri si culorile din farfurie..despre vapoare si viata traita pe ocean..si nici rasul,minunatul ras zgomotos si plin de viata..
o sa-mi lipseasca si cuvintele intr-o engleza "doar a lui" , bancurile si expresiile ce ne faceau sa radem si sa stralucim..
nu o sa mai aud nici certurile celor mari pt ca"a dat in mintea copiilor"..si nici nu o sa mai simt aerul cald,universul pe care mi-l imaginam cand ne facea vant in scraciobul bunicilor..in care aveam loc cinci verisoare ce se vedeau doar acolo,doar vara,in livada bunicilor..

e bine..EL
chiar daca viata a luat o alta intorsatura,e bine..

e liniste ,cumva..si e si plans de copil,cu suspine si drag..cu lacrimi ce au gust dulce..
cu muzica traita altfel..cu ploaia de afara ce-mi pare draga,linistitoare,nu bacoviana..
e doar "o altfel de liniste..

e viata asa cum e ea..cu toate..
....

minunat om al copilariei mele,din lungile "vacante de vara"petrecute la bunici..
ce lumina zilele si noptile lungi ..care n-as mai fi vrut sa se termine vreodata..

par de aur ..prieten al familiei..si tata al verisoarelor mele dragi... ..si al meu in special, in verile lungi si minunate..tata al universului de copil ..copil ce se ascundea si plangea cu sughituri cand parasea culorile de vara si incepea scoala..
raman toate neschimbate..

lipsa nu e decat fizica..dar raman toate..:
drag om..drag unchi..drag tata de vara ..drag par blod .."minte de copil..ras zgomotos..urias cu ochi de cer senin..
drag in toate...


e bine..EL

Alexandra Sandu said...

foarte frumos, multumesc pentru "sharing" :)