Thursday, April 22, 2010
Monday, April 19, 2010
Monday, April 12, 2010
cine m-a imbratisat la optimism 2010?
vineri, pe 9 aprilie, am participat la optimism 2010... pentru ca nu sunt obisnuita sa vorbesc in public, am avut emotii foarte mari. mi-au trecut doar cand mi-am spus ca in primul rand merg sa ascult povestile altor oameni de la care am ce invata, iar faptul ca am si eu de spus cateva cuvinte pret de 10 minute trebuie sa ramana unul oarecare. a functionat pana cand m-am ridicat si am pus mana pe microfon. imi tremurau mainile, picioarele, gandurile, a fost o mare lupta :)
am asteptat doua zile pana sa scriu despre optimism2010, pentru ca eram curioasa ce viziune voi avea asupra lui dupa ce se risipesc trairile interioare intense... acum ca emotiile s-au dus, am ramas pur si simplu bucuroasa si placut surprinsa de insasi existenta acestui eveniment unde tot felul de oameni vin sa imparta unii cu altii povesti cu happy end, intr-o era in care lumea incepe sa nu prea mai creada si are nevoie mai mult decat oricand de asa ceva. au fost vorbitori emotionati si emotionanti si un public cald si deschis... daca inainte, cand imi construiam discursul, m-am gandit ca poate o sa par naiva si caraghioasa cu parerile mele, ei bine, publicul a reusit cumva sa ma faca sa cred si mai tare in ce povesteam, chiar in timp ce povesteam.
ce incercam eu sa spun despre daydreamers project, pe scurt: de dinainte de primul cadru si pana acum, proiectul a functionat numai si numai datorita oamenilor care au facut parte din el; eu am avut o idee si am apasat un buton pe aparatul foto timp de vreo doua luni, insa ceea ce a dat viata proiectului a fost un sir de intentii si impulsuri pozitive din partea celor din jur si dorinta lor colectiva de a crede in frumos. sunt mandra posesoare a unei baze de date de oameni frumosi, destepti si sensibili care au decis sa rupa cate o ora din viata lor ca sa participe la ceva ce eu credeam ca e o serie foto. de fapt era inceputul unei mici comunitati de visatori, de oameni care vor sa creada in viata si in alti oameni din jur. si daca aici sau oriunde in lume se poate schimba ceva in bine, pai de oameni ca ei e nevoie... si exact oameni de felul asta au fost si la optimism2010, de la organizatori, vorbitori, participanti, pana la catelul galben din burete. si ma bucur naiv si sincer ca ei exista :)
am asteptat doua zile pana sa scriu despre optimism2010, pentru ca eram curioasa ce viziune voi avea asupra lui dupa ce se risipesc trairile interioare intense... acum ca emotiile s-au dus, am ramas pur si simplu bucuroasa si placut surprinsa de insasi existenta acestui eveniment unde tot felul de oameni vin sa imparta unii cu altii povesti cu happy end, intr-o era in care lumea incepe sa nu prea mai creada si are nevoie mai mult decat oricand de asa ceva. au fost vorbitori emotionati si emotionanti si un public cald si deschis... daca inainte, cand imi construiam discursul, m-am gandit ca poate o sa par naiva si caraghioasa cu parerile mele, ei bine, publicul a reusit cumva sa ma faca sa cred si mai tare in ce povesteam, chiar in timp ce povesteam.
ce incercam eu sa spun despre daydreamers project, pe scurt: de dinainte de primul cadru si pana acum, proiectul a functionat numai si numai datorita oamenilor care au facut parte din el; eu am avut o idee si am apasat un buton pe aparatul foto timp de vreo doua luni, insa ceea ce a dat viata proiectului a fost un sir de intentii si impulsuri pozitive din partea celor din jur si dorinta lor colectiva de a crede in frumos. sunt mandra posesoare a unei baze de date de oameni frumosi, destepti si sensibili care au decis sa rupa cate o ora din viata lor ca sa participe la ceva ce eu credeam ca e o serie foto. de fapt era inceputul unei mici comunitati de visatori, de oameni care vor sa creada in viata si in alti oameni din jur. si daca aici sau oriunde in lume se poate schimba ceva in bine, pai de oameni ca ei e nevoie... si exact oameni de felul asta au fost si la optimism2010, de la organizatori, vorbitori, participanti, pana la catelul galben din burete. si ma bucur naiv si sincer ca ei exista :)
P.S. dupa ce am vorbit ma invarteam derutata si inca emotionata pe hol, cand un baiat a venit din senin de nicaieri si m-a imbratisat. a fost un impuls copilaros care m-a miscat mult, un gest care a cuprins cumva esenta intregului eveniment, genul de moment simplu care te face sa indragesti viata asa cum e ea. nu stiu cine m-a imbratisat la optimism2010, insa imi doresc sa-i multumesc.
*update: am primit de la cristi manafu codul de la clipulet, asa ca, pentru curiosi, iata:
Wednesday, April 07, 2010
Subscribe to:
Posts (Atom)
