Monday, April 12, 2010

cine m-a imbratisat la optimism 2010?

vineri, pe 9 aprilie, am participat la optimism 2010... pentru ca nu sunt obisnuita sa vorbesc in public, am avut emotii foarte mari. mi-au trecut doar cand mi-am spus ca in primul rand merg sa ascult povestile altor oameni de la care am ce invata, iar faptul ca am si eu de spus cateva cuvinte pret de 10 minute trebuie sa ramana unul oarecare. a functionat pana cand m-am ridicat si am pus mana pe microfon. imi tremurau mainile, picioarele, gandurile, a fost o mare lupta :)

am asteptat doua zile pana sa scriu despre optimism2010, pentru ca eram curioasa ce viziune voi avea asupra lui dupa ce se risipesc trairile interioare intense... acum ca emotiile s-au dus, am ramas pur si simplu bucuroasa si placut surprinsa de insasi existenta acestui eveniment unde tot felul de oameni vin sa imparta unii cu altii povesti cu happy end, intr-o era in care lumea incepe sa nu prea mai creada si are nevoie mai mult decat oricand de asa ceva. au fost vorbitori emotionati si emotionanti si un public cald si deschis... daca inainte, cand imi construiam discursul, m-am gandit ca poate o sa par naiva si caraghioasa cu parerile mele, ei bine, publicul a reusit cumva sa ma faca sa cred si mai tare in ce povesteam, chiar in timp ce povesteam.

ce incercam eu sa spun despre daydreamers project, pe scurt: de dinainte de primul cadru si pana acum, proiectul a functionat numai si numai datorita oamenilor care au facut parte din el; eu am avut o idee si am apasat un buton pe aparatul foto timp de vreo doua luni, insa ceea ce a dat viata proiectului a fost un sir de intentii si impulsuri pozitive din partea celor din jur si dorinta lor colectiva de a crede in frumos. sunt mandra posesoare a unei baze de date de oameni frumosi, destepti si sensibili care au decis sa rupa cate o ora din viata lor ca sa participe la ceva ce eu credeam ca e o serie foto. de fapt era inceputul unei mici comunitati de visatori, de oameni care vor sa creada in viata si in alti oameni din jur. si daca aici sau oriunde in lume se poate schimba ceva in bine, pai de oameni ca ei e nevoie... si exact oameni de felul asta au fost si la optimism2010, de la organizatori, vorbitori, participanti, pana la catelul galben din burete. si ma bucur naiv si sincer ca ei exista :)


P.S. dupa ce am vorbit ma invarteam derutata si inca emotionata pe hol, cand un baiat a venit din senin de nicaieri si m-a imbratisat. a fost un impuls copilaros care m-a miscat mult, un gest care a cuprins cumva esenta intregului eveniment, genul de moment simplu care te face sa indragesti viata asa cum e ea. nu stiu cine m-a imbratisat la optimism2010, insa imi doresc sa-i multumesc.

*update: am primit de la cristi manafu codul de la clipulet, asa ca, pentru curiosi, iata:


26 comments:

Alin Neamtu (insomnia.ro) said...

excelent. true leadership.

Doru Oprişan said...

la anu' o sa fac o contra-manifestare. De fapt peste 2 ani mai bine: "Pesimism 2012" Muhahha ! :))

Alexandra Sandu said...

du-te ba, ca de d-astia ca tine e plina lumea, fiecare zi e un eveniment dedicat pesimismului. cu milioane de vorbitori si zero public :P

Doru Oprişan said...

Bine, atunci o sa vin la Optimism 2011 ca sa iti explic cum e cu vorbitul in public, sa nu iti mai tremure picioarele :)

Alexandra Sandu said...

sa stii ca vorbitul la radio nu se pune :P

Alexandru said...

Dacă știam că au sponsori pufuleții Gusto, veneam și io!!! :))

Paul Hodorogea said...

cine cântă, cine cântă?

Alexandra Sandu said...

ane brun - such a common bird :)

omfericit said...

si eu te-as fi imbratisat... dar nu am apucat :)
apropo... chiar vreau si eu o pozaaa... ca doar sunt unul dintre cei mai visatori omuleti din zona Balcanilor :D

Oana said...

te citesc demult..esti adorabila!

Anonymous said...

da si ai primit si flori .hihihihi

Peter said...

Prezentarea ta impreuna cu cea a lui Mihai Sturzu au fost cele mai importante prezentari de la Optimism 2010 (editia de primavara).

Exista o metodologie de project management pe care o studiez acum ce are 4 etape: dream, plan, do, celebrate. Proiectul tau poate fi utilizat pentru recrutarea poporului necesar pentru prima faza. :D

Cati ai spus ca sunt? 7-800 de oameni care ar fi dispusi sa sara imediat? Cand am auzit asta mi-a crescut inima. :)

Daca si prezentarea lui Mihai era la fel de frumoasa (ca ideea lui este deja frumoasa).... eh.... if only... :)

adi said...

Subscriu, esti minunata! Te asteptam pe la Cluj.

miChou said...

Hehe, tare faină și povestea din spate. Și totuși.. care sunt planurile de viitor? Că s-a pierdut la editare în clipuleț :D

Alexandra Sandu said...

planurile de viitor sunt turneul si evenimentul final, dupa care lasam dreamerii sa se scurga in lumea larga :P

miChou said...

can't wait for the final fireworks! :D

Hankie said...

This is TED like... Congrats

cosmin said...

felicitari alexandra te observasem ca o fire sensibila dar nu stiam de intreaga amploare a "fenomenului". voi incerca sa tin pe cat posibil mai indeaproape. if only time... un fost coleg intr-un timp f grabit si scurt

Ciocolatika said...

Hey! iti zambesc printr-un premiu, pe blogul meu.

Imbratisari!

Athea Giurgiu said...

Bun,am aparaut si eu asa ca sa nu apar.Defapt nu e chiar asa.Ma numesc Athea si sunt din Sighisoara.Am dat de proiectul tau,fiind fana Vama.Adica am luat linkul tau de blog de pe siteul formatiei.M-am uitat la fiecare postare posibila.Le-am luat de la inceput si pana in prezent.De la tine de pe blog stiu si de The Cat Empire,care au inceput sa-mi placa enorm de mult.Deci,cand am intrat pe blogul tau,asta a fost cam acum o luna,nu mai stiu exact,mi-a placut asa tare ce faceai incat imi doream foarte mult sa particip si eu.Vroiam macar sa fiu acolo sa vad oamenii visand.Asa rau imi parea.Pe urma am realizat ca eu defapt sunt foarte marginalizata la mine aici si nu as avea ce cauta la proiect.Apoi m-am gandit ca de ce nu.Mi-ar prinde bine sa visez putin.Si pe urma iar m-am descurajat.Oricum,vroiam sa te felicit pentru minunatul proiect si sper sa ajungi departe cu el pentru ca e ceva de care este nevoie.Pe mine m-a cam facut sa plang,pentru ca nu imi vine sa cred ca exista oameni care sunt asa,care vor sa participe si care vor sa viseze de fata cu un aparat si sa isi arate seninatatea aparatului si unui strain.Te felicit!Un mare fan al proiectului.

Athea Giurgiu said...

Aaa si am uitat sa spun: Faci oamenii sa para atata de frumosi! Defapt,tu ii ajuti.

miChou said...

@Athea știi care-i frumusețea? nu cred că vreunul din cei pozați s-a simțit străin, măcar în secunda când au zâmbit și au visat :)

day-dreamer said...

Aşa-i de frumos să fii o mică parte dintr-o poveste atât de mare. Atât de mare şi de aparte.

florentina said...

minunat :) pentru moralul dumneavoastra, consumati zilnic o doza de optimism. recomandam blogul alexandrei sandu. Felicitari!

Iris said...

Lucica cu codite, te iubim!

Maria Magdalena said...

Foarte tare povestirea.Fiecare zi trebuie dedicata profesionismului.