Saturday, March 14, 2009

dragoste?

Daca petreci mult timp blocat in trafic incepi sa te uiti cu atentie la cei din jur. Si vezi acolo multi oameni care trag cu dintii de spatiul pe care il ocupa cu masinile lor, ignorand cu desavarsire prezenta sau nevoile celorlalti. Nu carcasele masinilor despart oamenii insa. Intre ei e o distanta mult mai grava. E o lipsa profunda de dragoste, de atentie… fiecare isi vede de problemele sau aspiratiile lui marunte intr-un mod destructiv. Si traficul nu este doar o conjunctura, oamenii astia nu devin brusc simtitori si darnici in momentul in care se dau jos din masini. Ei iau lipsa lor de dragoste si o duc in magazine, in birouri, acasa, isi educa copiii sa nu isi cedeze locurile din trafic, isi umplu sufletele cu ura, se simt nedreptatiti si indreptatiti sa se planga de asta si sa actioneze in consecinta. Viata e nedreapta, de ce sa fie ei drepti? Viata iti aduce griji si necazuri, de ce sa ii protejezi pe altii? Nimeni nu iti mai da iubire, de ce sa incepi tu?!

Prima deceptie reala pe care am suferit-o in viata asta nu a avut legatura cu vreun esec amoros sau profesional. Ea s-a produs in momentul in care am simtit pentru prima oara ca lumea in care traiesc nu merita sa fie salvata, ca oamenii din ea nu merita nici un efort. Gandul asta m-a speriat mai mult decat orice. E absurd sa creezi pentru o lume pe care nu o iubesti. E absurd sa te lupti pentru ea. Si cum sa iubesti o adunatura de oameni care isi fac rau cu buna stiinta? Ma agat de drumurile pe care inca nu le-am facut si de o mana de oameni frumosi pe care i-am cunoscut. Am vazut copii desculti care nu prea aveau ce manca dar radeau relaxati si fara ganduri rele. Si am cunoscut o femeie care a supravietuit Auschwitzului si care a spus blanda si frumoasa ca ea nu invinuieste pe nimeni, ca oamenii devin rai fortati de imprejurari si ca trebuie doar sa avem grija ca lucruri atat de urate ca Holocaustul sa nu se mai repete. Exista frumos in lume, exista si dragoste. Pacat ca au devenit raritati, pacat ca depindem cu totii de marea masa. Pacat ca marea masa e ca traficul din Bucuresti.

Azi am facut o fotografie la Unirea, cand soarele era pe cale sa apuna si orasul incepuse sa se transforme. Ascultasem o melodie de-a lui Michael Jackson la radio, eram in masina si, in contextul dezamagirii mele, tocmai ma gandeam ca un om a trebuit sa isi schimbe culoarea pielii ca sa faca milioane de oameni sa il asculte cand spune ca “nu conteaza daca esti negru sau alb”. Lumina de rasarit sau de apus are insa puterea de a deschide pentru cateva momente usite spre universuri linistite si fermecate. Batea vantul si mi se parea ca unii oameni merg diferit spre casa, ca lumina frumoasa ii face sa viseze, sa uite de grijile si indarjelile lor, mi se parea ca femeile se simt mai frumoase cu parul fluturand in vant si cu zulufii arzand in soare. Mi s-a parut ca traficul s-a imblanzit. Ca blocurile vechi nu mai stau sa cada, ci stau doar la povesti ca batranii care joaca sah in Cismigiu. Ca toata increngatura de cabluri nu mai e urata, e pur si simplu acolo, ca sa echilibreze peisajul in calitate de reprezentant oficial al haosului urban pe care o parte din noi il indrageste in secret. In fotografia mea un baiat si o fata s-au oprit sa se sarute si lumina a facut in asa fel incat i-a rupt de oamenii care nu se saruta. Imi place sa ma uit la ei si sa imi imaginez ca se vor saruta pentru totdeauna. Uite asa, pana gasesc un motiv sa ma lupt pentru lumea in care traiesc, gasesc mai degraba, intr-o fotografie, un drum catre o lume frumoasa, asa cum mi-o doresc. Si poate drumurile ireale pe care le nastem in cautarile noastre se vor intalni cumva intr-un real mai bun, intr-un trafic mai degraba muzical decat zgomotos, unde prezenta celorlalti e o sansa si nu un impediment. 



24 comments:

ioana said...

Scrii foarte frumos, Alexandra. Pacat ca trebuie sa ti se vada frumusetea in teme triste, dar asta e lumea in care traim. Iti propun un experiment. Hai sa luam camera foto, profi sau nu, sa volan si sa fotografiem la fiecare oprire, din acelasi unghi, ce se vede... si sa vedem ce iese, sa stuidem, sa observam... Oricum, eu am ajuns la o singura concluzie, dupa ani de cautari si dupa ani in care imi era frica sa am un copil in lumea asta... fara Dumnezeu, nimeni nu se schimba in bine! Si mi-a trecut si frica de uratul lumii asteia si am facut un copil frumos si vad lumea mult mai frumoasa si vad binecuvantarea din viata mea... datorita lui Dumnezeu.

Mircea Popescu said...

Tu iti inchipui ce plict fenomenal ar fi intre atatea iubiri laiete ?

Alexandra Sandu said...

da si ce ne-am mai plictisi fara furturi, violuri, crime, razboaie, foamete... noroc ca le avem ca sa apreciem lucrurile bune :P

Razvan Popa said...

Nu e focalizata bine poza... :D glumesc, glumesc!!

Pai, probabil ca solutia este sa te bucuri de lucrurile bune cand le gasesti, sa dai fara sa te astepti sa primesti in schimb. Teoretic se stiu treburile astea, practic... sunt mai greu de pus in aplicare.

Sa aveti o zi frumoasa!

bibi said...

Nu ma mai cenzura.Am profitat de subiectul discutiei ca sa intreb de ce nu vb si despre situatia ta personala.Suntem multi aici care am vrea sa stim daca esti sau nu cu cineva.Si daca nu a avut nimeni curajul sa te intrebe direct,o fac eu.Iar daca nu ai curaj sa divulgi informatii aici imi poti scrie in privat.

Alexandra Sandu said...

1. nu inteleg pe cine intereseaza situatia mea personala sau pe cine intereseaza daca sunt sau nu cu cineva, nu sunt persoana publica. 2. daca te si prezinti, discutam in privat despre ce vrei tu, dar blogul meu nu e forum de dezbateri amoroase. asa ca urmatoarele comentarii de genul asta nu vor fi publicate. poti sa ma contactezi pe mail :)

Andra said...

Heey...o prietena apropiata iti urmareste blog-ul, si intamplarea face ca eu si prietenul meu sa fim in acea poza. Scrii extraordinar de frumos, multumesc sincer :)

Alexandra Sandu said...

HAA! ce tare, chiar m-am gandit care ar fi sansele sa descopar cine sunt personajele :) ma bucur atunci "de cunostinta" si mai ales ca nu v-ati suparat de invadarea intimitatii :P numai bine va doresc!

ggl said...

Avoid traffic. Ride a bike.

Foarte haois ăla sau aia de întreabă de viaţa personală şi se plânge pe ton poruncitor că e cenzurat(ă).

Cu ceva ani buni în urmă, în Bucureşti, îmi sărutam iubita pe stradă. Vazându-ne, o doamnă în vârstă ne-a apostrofat şi ne-a făcut nesimţiţi. E ceva normal?

Legat de fotografie, e făcută de departe tare; implicare zero. Compar-o cu a lui Doisneau, Kiss by the Hotel de Ville, 1950 ca să vezi de ce o poveste idealist-romantică nu o susţine.

Alexandra Sandu said...

da, sunt de acord, insa la mine a fost doar un moment picat din senin asa, aveam de ales intre a declansa si a nu declansa, indiferent de distanta. am preferat sa declansez si cu asta basta :)

adi said...

Si sa mai zica cineva ca nu e mica tarisoara noastra. Genial!

Anonymous said...

masina e un fel de cocon personal, invelisul protector care ii apara de mediul exterior ostil, si da, fara sa-si dea seama, sau poate nici nu-i intereseaza, il fac si mai neprietenos. si mai e si celebrul "sa moara si capra vecinului" intalnit si in variantele "da' ce.... io-s mai prost?" sau "da' ce.... ala-i mai jmecher?" fiecare versus restul lumii, cred ca asa a fost mereu in orasul asta, cand e vorba de grupuri dragostea, respectul pentru ceilalti se mostenesc, romanii nu le-au avut niciodata, sa ne obisnuim cu ideea sau ce-o fi de facut?
parerea mea
weedi

Andra said...

si eu ma bucur "de cunostinta" :)
multumesc mult, si eu iti doresc succes in tot ceea ce faci, pentru ca se vede faptul ca pui suflet :)

Alexandra Sandu said...

va provoc la o sedinta foto pe strada, va pupati in cele mai aglomerate locuri din bucuresti si eu dupa voi cu aparatul :)

Andra said...

vorbesti serios? paaaaai, ne-ar facea mare placere!

Alexandra Sandu said...

da-mi un mail pe contact at alexunu.ro si discutam :)

Irina said...

Îmi place poza ta, pentru că de mult n-am mai văzut nimic frumos la Bucureşti şi m-ai făcut să mă gândesc că poate-poate...

cătălin said...

ggl said:
[quote] Legat de fotografie, e făcută de departe tare; implicare zero. Compar-o cu a lui Doisneau, Kiss by the Hotel de Ville, 1950 ca să vezi de ce o poveste idealist-romantică nu o susţine. [/quote]

Nu e cel mai bun exemplu. Doisneau a angajat actori care sa ii pozeze asa.
Da, sunt de acord. Un wide sau ceva in zona a 50mm e mult mai bun decat un tele. E mai personal. Dar situatia de fata nu permitea. Si poate nici nu era nevoie. Arata foarte bine asa.
Oamenilor nu le place sa fie pozati. Am fost apostrofat, de cateva ori.

Diana said...

Cu timpul vom scoate frumosul din noi si-l vom arata celorlalti. N-o sa mai fim egoisti. :)
Bun post!
Felicitari

ggl said...

Cătalin, ai dreptate, fotografia respectivă este regizată, deci nu e cel mai bun exemplu. Oricum, fotografia lui Doisneau a fost oferită drept argument că o fotografie trebuie să vorbească de la sine. Viaţa îţi oferă situaţii mult mai speciale decât poţi tu regiza. Totul e să înveţi să le fructifici.

Legat de apostrofare, se întamplă. Şi pe mine mă claxonează şoferii fără motiv întemeiat când merg cu bicicleta. Asta nu înseamnă că am să renunţ la mersul pe bicicletă.

Anonymous said...

si tu ai facut rau cu buna stiinta. chiar daca aperi mereu binele si frumosul. you're human after all

Alexandra Sandu said...

da, asa e :)

Elena Valentina said...

Seamana cu doi tineri pe care i-am surprins intr-o seara: el rocker, ea tanara indragostita de sosia lui Cartarescu din tinerete: frumosi amandoi, pacat de aparatul care zacea acasa.

Anonymous said...

"Imi place sa ma uit la ei si sa imi imaginez ca se vor saruta pentru totdeauna"

Eu nu prea cred...dragostea asta de pe strada zboara. e asa-zisa "dragoste dintai" care se raceste.

deci e o foto tipica, un moment prea comun.

nu atac p nimeni, nici artistul, nici modelele. doar ca m'a lovit un plictis cand am vazut poza.