am ajuns in america. am vazut new york-ul numai din avion, la apus, un mic imperiu de vise colectate de prin toata lumea si reunite, in incercarea de a le implini, intr-un mic basm modern si grabit... dar ma voi intoarce acolo in cateva zile. california m-a intristat. los angeles e un taram al oamenilor singuri. pe autostrada au facut o banda in plus pentru masinile care transporta mai mult de doua persoane... si e aproape goala. iar pe celelalte 3 sau 4 benzi se inghesuie mii de masini cu oameni singuri. singuri catre munca, singuri catre plaja, cantand singuri sau bombanind singuri, robotizati, respectand reguli, macinati de ganduri, intersectandu-se unii cu altii fara sa se observe. e ceva pe langa care poti trece fara sa remarci, insa in momentul in care constientizezi fenomenul si te apuci sa numeri masinile cu cate un om si atat, te trec fiori si ramai mut in fata pieselor de puzzle ce construiesc un mare personaj, omniprezent, impresionant: Singuratatea. mi-am amintit de citatul ala din Crash... in L.A., nobody touches you. we're always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something.
scapari fericite gasesti insa peste tot, trebuie doar sa vrei... Dana Point, Orange County, prima imagine care mi-a placut mult in California:
